Cancerul renal - simptome, diagnostic, tratament
Doresc sa aflu mai multe detalii
Cancerul renal reprezintă o patologie neoplazică ce pornește de la nivelul celulelor renale și se poate extinde atât local, cât și la distanță. Cel mai adesea, cancerul renal este de tip carcinom și se întâlnește la persoane cu vârste de peste 60-70 de ani, mult mai rar sub vârsta de 50. Se pot întâlni, de asemenea, și alte tipuri de cancer renal, precum tumora Wilms la copii.
Află, în cele ce urmează, în ce constă mai exact cancerul renal și de ce apare, care sunt simptomele și semnele specifice acestui tip de neoplazie, ce categorii de persoane se află la risc, dar și cum se poate depista și trata această afecțiune.
Cancer renal (cancer la rinichi) - ce este și de ce apare
Prin cancer renal se înțelege o afecțiune ce constă în modificări celulare de tip neoplazic (anormal, necontrolat), cu debut la nivelul rinichilor.
Deși nu se cunoaște o cauză exactă pentru apariția cancerului renal, modul în care celulele încep să se dividă necontrolat este determinat de mutațiile produse la nivelul ADN-ului acestora.
Astfel, un ADN ce suferă modificări de structură va genera instrucțiuni incorecte referitoare la procesul de diviziune celulară, iar acestea din urmă se vor multiplica necontrolat, acumulându-se și dând naștere unei tumori.
În funcție de tipul de celule responsabile pentru formarea tumorilor, cancerul renal poate fi de mai multe tipuri:
-
Carcinom renal cu celule clare (tumora Grawitz) - cel mai des întâlnit tip de cancer renal (aproximativ 70% din totalitatea cazurilor);
-
Carcinom renal cu celule neclare - include tipurile mai puțin întâlnite de cancer renal, precum cel papilar, cromofob, tumora Wilms, carcinomul medular și cel multilocular.
Factori de risc - predispoziție în funcție de sex, vârstă și stil de viață
Pentru ca un proces neoplazic la nivel renal să aibă loc, este nevoie să fie întrunite mai multe criterii, printre care apariția mutațiilor la nivelul ADN-ului și expunerea persoanei la diferiți factori de risc.
Factorii de risc sunt extrem de importanți atât pentru înțelegerea procesului patologic, cât și pentru evidențierea persoanelor care prezintă un grad crescut de susceptibilitate pentru dezvoltarea unui cancer renal.
Printre principalii factori de risc întâlniți în cazul cancerului renal se numără:
-
Sexul - bărbații sunt de aproape două ori mai predispuși decât femeile la dezvoltarea unei neoplazii renale de-a lungul vieții (2,02% - riscul la bărbați și 1,03% - riscul la femei);
-
Vârsta - probabilitatea dezvoltării unei neoplazii renale crește odată cu înaintarea în vârstă (în special după vârsta de 60 de ani);
-
Istoricul familial - prezența a cel puțin unui membru de familie de grad apropiat cu istoric de cancer renal;
-
Fumatul - riscul fumătorilor este considerabil mai ridicat decât cel al nefumătorilor; acest risc se diminuează după renunțarea la fumat;
-
Obezitatea - stilul de viață reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc în neoplazii;
-
Hipertensiunea;
-
Tratamentul cu dializă.
Cancer la rinichi - simptome și semne
Cel mai adesea, în stadiile incipiente, cancerul renal nu prezintă semne și simptome specifice care ar putea grăbi vizita la medic. Astfel, un cancer aflat în stadiu timpuriu poate fi descoperit întâmplător, în timpul efectuării unor teste pentru alte stări patologice de la nivel renal sau din vecinătate.
Atunci când totuși sunt prezente manifestări clinice ce orientează către o suferință renală, acestea pot fi reprezentate de:
-
Modificarea culorii urinei - urina devine roz sau chiar roșie (hematurie), fiind un semn al unei sângerări pe tractul urinar;
-
Durere persistentă la nivel lombar, în zona cuprinsă între ultimele coaste și șolduri;
-
Pierderea apetitului și scăderea în greutate;
-
Oboseala accentuată;
-
Stări febrile.
Diagnostic în cancerul renal
Diagnosticul reprezintă probabil cea mai importantă suită de etape în evoluția unui cancer renal. Fie că este vorba despre o descoperire întâmplătoare în timpul investigațiilor efectuate pentru o altă patologie sau s-a instalat deja un tablou clinic sugestiv pentru cancerul renal, medicul va efectua aceiași pași pentru obținerea diagnosticului de certitudine.
Dacă ai simptome specifice unei afecțiuni renale, programează-te aici pentru o consultație și vei primi sfaturile medicale necesare.
O consultație cu un medic oncolog are un preț ce variază între 150 și 300 de lei.
Astfel, în urma preluării istoricului medical (atât personal, cât și familial) și a efectuării unui examen fizic complet, cu focus asupra zonei de interes, medicul urolog sau oncolog va opta pentru cererea unor teste suplimentare precum:
-
Teste de sange - bune indicatoare pentru prezența unor parametri întâlniți în neoplazii (ex: anemia);
-
Teste de urină - evidențiază hematuria, precum și alți compuși modificați în urină;
-
Teste imagistice (ecografie, radiografie, CT, RMN) - folosite pentru depistarea unor modificări de tip structural la nivel renal, precum și pentru evidențierea unei mase tumorale sau a altor tipuri de formațiuni (ex: tumoră sau chist pe rinichi);
-
Biopsie renală - reprezintă singura procedură care poate evidenția cu certitudine prezența celulelor renale cu modificări maligne, precum și tipul acestora (cu celule clare sau neclare).
Tratament cancer renal
După obținerea diagnosticului de certitudine, este extrem de important ca neoplazia să fie încadrată într-un stadiu de evoluție. În acest fel, se poate opta pentru cele mai eficiente opțiuni terapeutice raportate la cazul respectiv și se poate formula un prognostic.
În cazul cancerului renal, stadializarea se realizează în patru trepte, de la I până la IV, unde treapta I reprezintă o localizare strict la nivel renal, iar cele succesive indică o extindere, mai întâi locală, ulterior la distanță. Stadiul IV reprezintă extinderea la distanță, cu formare de metastaze (cancer la rinichi cu metastaze).
Odată încadrat într-un stadiu de evoluție, cancerul renal poate fi abordat terapeutic în mai multe feluri:
-
Ablatia prin radiofrecventa - este o metodă mai puțin invazivă decât intervenția chirurgicală; presupune încălzirea/arderea celulelor maligne, cu ajutorul unei sonde, sub ghidaj ecografic;
-
Crioablația - printr-o metodă de abordare asemănătoare ablației prin radiofrecvență, crioablația presupune înghețarea celulelor renale maligne;
-
Intervenția chirurgicală - în funcție de gradul de extindere, intervenția chirurgicală poate presupune excizia totală a rinichiului (nefrectomie totală) sau doar a tumorii și zonei ei adiacente (nefrectomie parțială); o consultație cu medicul chirurg variază între 220 și 275 de lei;
-
Radioterapia - folosită adesea în cazul recurențelor sau cu scop paliativ; prețul unei consultații variază între 170 și 350 de lei, iar ședințele de radioterapie sunt decontate de CNAS (►Află detalii: 021 323 0000);
-
Imunoterapia (terapia biologică) - la fel ca în cazul radioterapiei, imunoterapia este folosită, în special, în scop paliativ sau în recurențe.
Cancer renal - durata de viață și șansele de supraviețuire
Ca și în cazul altor neoplazii, prognosticul cancerului renal depinde în mare măsură de stadiul de evoluție în care acesta se află în momentul depistării. Prin urmare, în cazul în care tumora este restrânsă la nivel renal în momentul diagnosticului, cel mai adesea, intervenția chirurgicală este de elecție și are scop curativ.
De asemenea, tipul celular implicat este un factor de prognostic. Astfel, unele tipuri de cancer renal au o progresie mult mai lentă decât altele. Nu în ultimul rând, particularitățile individuale pot influența evoluția bolii.
La modul general, se consideră că persoanele ce sunt depistate cu un cancer renal au, în 70% din cazuri, cel puțin încă un an speranță de viață. În plus, 50% din pacienți au cel puțin 10 ani în plus de la momentul diagnosticului.
În concluzie, cancerul renal este un tip de neoplazie care, depistată timpuriu, poate fi tratată în mod chirurgical și, ca urmare, poate beneficia de vindecare. Astfel, frecventarea consultațiilor periodice necesare poate crește șansele descoperirii încă din stadiile asimptomatice și poate îmbunătăți prognosticul bolii.
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
-
Cancerul renal https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/kidney-cancer/symptoms-causes/syc-20352664
-
Tipuri de cancer renal https://www.cancer.gov/types/kidney/patient/kidney-treatment-pdq#:~:text=Renal%20cell%20cancer%20(also%20called,filter%20and%20clean%20the%20blood.
-
Despre cancerul renal https://www.cancer.org/cancer/kidney-cancer/about/what-is-kidney-cancer.html
-
Semne si simptome https://www.urologyhealth.org/urology-a-z/k/kidney-cancer
-
Diagnostic si tratament https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/kidney-cancer/diagnosis-treatment/drc-20352669
-
Statistica https://www.cancer.org/cancer/kidney-cancer/about/key-statistics.html#:~:text=Lifetime%20risk%20of%20kidney%20cancer,1%20in%2080%20(1.03%25).
-
Prognostic https://www.nhs.uk/conditions/kidney-cancer/