Limfomul Hodgkin

Tipuri

1. Limfom Hodgkin clasic nodular sclerozant: Acesta este cel mai comun subtip de limfom Hodgkin și este caracterizat prin prezența unui model nodular în ganglionii limfatici și prezența celulelor Reed-Sternberg.
2. Limfom Hodgkin clasic cu predominanță limfocitară: Acest subtip are un număr mai mic de celule Reed-Sternberg și este adesea asociat cu o prognostic mai bun decât alte subtipuri.
3. Limfom Hodgkin clasic cu celularitate mixtă: Acest subtip are o combinație de celule Reed-Sternberg și alte celule limfocitare anormale și poate prezenta o varietate de aspecte microscopic diferite.
4. Limfom Hodgkin clasic cu predominanță limfocitară nodulară: Acest subtip este rar și se caracterizează prin prezența ganglionilor limfatici nodulari și prezența celulelor Reed-Sternberg într-un mediu predominant limfocitar.
5. Limfom Hodgkin limfoplasmocitar: Acest subtip este rar și se caracterizează prin prezența unui număr crescut de plasmocite în leziuni, alături de celule Reed-Sternberg.

 

Cauzele bolii Hodgkin

1. Infecții virale, în special virusul Epstein-Barr (EBV): EBV a fost asociat cu un număr semnificativ de cazuri de limfom Hodgkin, în special în țările dezvoltate. Cu toate acestea, nu toate cazurile de limfom Hodgkin sunt legate de EBV, iar mecanismul exact al interacțiunii între virus și celulele limfatice nu este pe deplin înțeles.
2. Sistemul imunitar slăbit: Persoanele cu un sistem imunitar slăbit sunt mai susceptibile la dezvoltarea limfomului Hodgkin. Acest lucru poate include persoanele cu infecții precum HIV sau cei care primesc tratament imunosupresiv, cum ar fi cei care au suferit transplanturi de organe.
3. Factori genetici: Există unele dovezi care sugerează că există o predispoziție genetică pentru limfomul Hodgkin. Persoanele cu membri ai familiei care au avut limfom Hodgkin pot avea un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Cu toate acestea, nu este clar care sunt genele implicate și cum interacționează acestea cu factorii de mediu.
4. Expunerea la anumite substanțe chimice: Anumite substanțe chimice pot crește riscul de a dezvolta limfom Hodgkin. Cu toate acestea, legătura exactă între aceste substanțe și limfomul Hodgkin este încă subiect de cercetare.
5. Vârsta: Limfomul Hodgkin poate afecta persoanele de toate vârstele, dar este mai frecvent diagnosticat la adolescenți și adulți tineri, precum și la adulții mai în vârstă.
6. Sexul: Limfomul Hodgkin este puțin mai frecvent la bărbați decât la femei.

Simptome

• Umflarea ganglionilor limfatici: Unul dintre simptomele caracteristice ale limfomului Hodgkin este umflarea neobișnuită a ganglionilor limfatici, de obicei în zona gâtului, sub brate sau în regiunea inghinală. Aceste umflături pot fi nedureroase sau pot fi asociate cu durere atunci când sunt atinse.
• Transpirații nocturne excesive: Persoanele cu limfom Hodgkin pot prezenta transpirații nocturne abundente.
• Febră inexplicabilă: Febra persistentă care nu poate fi explicată de alte cauze poate fi un simptom al limfomului Hodgkin.
• Oboseală: Oboseala neexplicabilă sau o scădere generală a energiei pot fi simptome ale limfomului Hodgkin.
• Pierdere în greutate neintenționată: Pierderea în greutate neintenționată, în special o scădere semnificativă în greutate într-o perioadă scurtă de timp, poate fi un simptom al limfomului Hodgkin.
• Prurit (mâncărime): Mâncărimea persistentă a pielii, care nu este cauzată de alte afecțiuni cutanate evidente, poate fi un alt simptom al limfomului Hodgkin.
• Durere: Durerea poate fi prezentă în unele cazuri de limfom Hodgkin, mai ales atunci când ganglionii limfatici măriți apasă pe organe sau nervi din apropiere.

Este important să rețineți că simptomele pot varia de la o persoană la alta și pot fi influențate de stadiul și localizarea specifică a limfomului Hodgkin. Dacă aveți oricare dintre aceste simptome sau alte preocupări cu privire la sănătatea dumneavoastră, este recomandabil să consultați un medic pentru evaluare și diagnostic adecvat.


 

Diagnostic

1. Istoric medical și examinare fizică: Medicul va lua un istoric medical detaliat pentru a înțelege simptomele și factorii de risc ai pacientului. Apoi, va efectua o examinare fizică pentru a căuta umflături sau alte semne fizice ale bolii.
2. Analize de sânge: Analizele de sânge pot fi utilizate pentru a evalua nivelurile celulelor sanguine, cum ar fi globulele albe și roșii, și pentru a detecta alte anomalii biologice care pot fi asociate cu limfomul Hodgkin.
3. Biopsie a ganglionului limfatic: Pentru a confirma diagnosticul de limfom Hodgkin, este necesară o biopsie a unui ganglion limfatic mărit sau a unei alte zone afectate. Această procedură implică prelevarea unei mostre de țesut din ganglionul limfatic pentru analiză microscopică.
4. Imagistică medicală: Testele de imagistică medicală, cum ar fi scanarea CT (tomografie computerizată), RMN (rezonanță magnetică nucleară) sau PET CT, pot fi folosite pentru a evalua extinderea bolii și pentru a determina stadiul acesteia.
5. Biopsie a măduvei osoase: În unele cazuri, poate fi necesară o biopsie a măduvei osoase pentru a evalua extinderea bolii și pentru a determina dacă limfomul Hodgkin s-a răspândit în măduva osoasă.
6. Teste de stadializare: După ce s-au efectuat aceste teste, medicul va folosi rezultatele pentru a clasifica limfomul Hodgkin într-unul dintre cele patru stadii (I, II, III sau IV), în funcție de localizarea și extinderea bolii.

Stadializare

1. Stadiul I: În stadiul I al limfomului Hodgkin, cancerul este localizat într-o singură regiune a corpului, cum ar fi un singur ganglion limfatic, un singur organ sau o singură zonă a unui organ. De obicei, nu există răspândire la alte părți ale corpului. De exemplu, un limfom Hodgkin care este găsit doar într-un singur ganglion limfatic din gât poate fi clasificat ca stadiul I.
2. Stadiul II: În stadiul II, limfomul Hodgkin este prezent în două sau mai multe grupuri de ganglioni limfatici din aceeași parte a diafragmei (adesea stânga sau dreapta), dar nu s-a răspândit la alte părți ale corpului. De exemplu, dacă limfomul Hodgkin este prezent în ganglionii limfatici din gât și în cei din axile, dar nu s-a răspândit la alte organe sau zone ale corpului, acesta ar putea fi clasificat ca stadiul II.
3. Stadiul III: În stadiul III, limfomul Hodgkin este prezent în ganglionii limfatici de pe ambele părți ale diafragmei și poate include și ganglioni limfatici din alte părți ale corpului. Cu toate acestea, cancerul nu s-a răspândit la organe sau țesuturi din afara sistemului limfatic. De exemplu, dacă limfomul Hodgkin este prezent în ganglionii limfatici din gât și axile, precum și în ganglionii limfatici din abdomen, acesta ar putea fi clasificat ca stadiul III.
4. Stadiul IV: Stadiul IV este cel mai avansat stadiu al limfomului Hodgkin și indică că cancerul s-a răspândit la una sau mai multe organe din afara sistemului limfatic, cum ar fi măduva osoasă, plămânii, ficatul sau alte organe. În acest stadiu, limfomul Hodgkin poate fi prezent și în ganglionii limfatici de pe ambele părți ale diafragmei.

Tratamentul limfomului Hodgkin

• Chimioterapie: Chimioterapia este adesea utilizată ca primă linie de tratament pentru limfomul Hodgkin, indiferent de stadiul bolii. Aceasta implică utilizarea de medicamente pentru a distruge celulele canceroase în întregul corp.
• Radioterapie: Radioterapia implică utilizarea radiațiilor ionizante pentru a distruge celulele canceroase. Poate fi utilizată ca terapie principală sau complementară în funcție de stadiul bolii și de răspunsul la chimioterapie. Radioterapia poate fi direcționată către ganglionii limfatici afectați și / sau către alte zone în care boala s-a răspândit.
• Terapie cu anticorpi monoclonali: Aceste medicamente pot fi utilizate pentru a trata limfomul Hodgkin, în special în cazurile care nu răspund la alte tratamente sau care recidivează după tratament. Acestea funcționează prin identificarea și atașarea la anumite proteine de pe suprafața celulelor canceroase, ceea ce duce la distrugerea acestora.
• Transplant de celule stem: Pentru pacienții cu limfom Hodgkin în stadiile avansate ale bolii sau pentru cei care nu răspund la tratamentele convenționale, transplantul de celule stem poate fi o opțiune. Acesta implică prelevarea de celule stem sănătoase din sângele sau măduva osoasă a pacientului sau dintr-un donator compatibil și reintroducerea acestora în corp după chimioterapie sau radioterapie intensivă.
• Monitorizare și terapie de întreținere: După tratamentul inițial, pacienții sunt adesea supuși monitorizării regulate pentru a detecta recidivele și pentru a trata orice reapariție a bolii. În unele cazuri, terapia de întreținere cu medicamente poate fi recomandată.

Limfomul non-Hodgkin

Diferențe:

1. Celule caracteristice: Limfomul Hodgkin este caracterizat de prezența celulelor Reed-Sternberg, care sunt celule anormale mari, multinucleate, în timp ce limfomul non-Hodgkin nu conține aceste celule caracteristice.
2. Subtipuri: Limfomul non-Hodgkin are mai multe subtipuri, în timp ce limfomul Hodgkin este mai uniform în ceea ce privește prezentarea celulară.
3. Prognostic: Prognosticul și tratamentul pot varia în funcție de subtipul specific de limfom non-Hodgkin, în timp ce limfomul Hodgkin are adesea un prognostic mai bun și o mai mare rată de succes a tratamentului.
4. Distribuția vârstei: Limfomul Hodgkin apare adesea în două grupe de vârstă distincte: adolescenți și adulți mai în vârstă, în timp ce limfomul non-Hodgkin poate apărea la orice vârstă, inclusiv la copii.
5. Factori de risc diferiți: Deși ambele tipuri de limfom sunt legate de sistemul imunitar, există unele diferențe în factorii de risc și asocierea cu alte afecțiuni medicale.

Asemănări:

1. Sistemul limfatic afectat: Ambele tipuri de limfom afectează sistemul limfatic, inclusiv ganglionii limfatici, splinele și alte țesuturi limfoide.
2. Simptome comune: Simptomele comune ale ambelor tipuri de limfom includ umflarea ganglionilor limfatici, febră, oboseală, transpirații nocturne excesive, pierdere în greutate și prurit.
3. Diagnostic și tratament: Diagnosticul și tratamentul ambelor tipuri de limfom implică adesea o combinație de examinare fizică, teste de sânge, imagistică medicală și biopsie, urmată de tratament personalizat care poate include chimioterapie, radioterapie, terapie cu anticorpi monoclonali și/sau transplant de celule stem.

• Prognosticul global: În ultimele decenii, s-au făcut progrese semnificative în diagnosticarea și tratamentul limfomului non-Hodgkin. Acest lucru a dus la îmbunătățirea semnificativă a ratei de supraviețuire globală pentru pacienții cu acest tip de cancer.
• Rata de supraviețuire pe termen lung: Pentru unii pacienți cu limfom non-Hodgkin, în special pentru cei cu forme cu risc scăzut sau tratament eficient, șansele de supraviețuire pe termen lung pot fi excelente. Unii pacienți pot fi vindecați complet de boală.
• Rata de recidivă: Cu toate acestea, limfomul non-Hodgkin poate recidiva (reapare) în unele cazuri, chiar și după tratament reușit inițial. Recidivele pot fi tratate, dar prognosticul poate fi mai rezervat pentru aceste cazuri.
• Tratamentul în funcție de stadiu: Stadiul la care este diagnosticat limfomul non-Hodgkin poate influența șansele de vindecare. Pacienții cu limfom non-Hodgkin în stadii timpurii (stadii I și II) au, în general, rate mai ridicate de supraviețuire pe termen lung decât cei cu stadii avansate (stadiile III și IV).
• Răspunsul la tratament: Răspunsul la tratament este un factor important în prognosticul limfomului non-Hodgkin. Pacienții care răspund bine la tratamentul inițial au, de obicei, o șansă mai mare de vindecare.

Întrebări frecvente

• Limfomul Hodgkin se vindeca? 

• Care sunt șansele de vindecare pentru limfomul non Hodgkin?

• Care este speranța de viață cu limfom?

29-01-2024