Radioterapie moderna - Dr. Valu Penea, OncoFort Pitesti
Doresc sa aflu mai multe detalii
Dr. Valu Penea, medic primar radioterapie oncologica cu vasta experienta in tratamentul oncologic, ofera tratamente de ultima generatie in radioterapia externa pentru pacientii din judetul Arges. Serviciile medicale de radioterapie sunt decontate 100% de CNAS. Pentru programari la medicul radioterapeut puteti suna la Call center: 0348-410.201 sau 0739-884.566
Ce este radioterapia?
Radioterapia este specialitatea medicala care utilizeaza actiunea terapeutica a radiatiilor ionizante. Acestea sunt forme de energie, care prin interactiunea cu materia, declanseaza ionizari si excitari, fenomene ce sunt exploatate in scop terapeutic. Radioterapia este un tratament local si poate fi utilizata in combinatie cu chirurgia si/sau chimioterapia sau ca metoda unica de tratament, cu scop preoperator, postoperator, curativ sau paliativ. Scopul radioterapiei este de a administra doze mari de radiatii pentru a distruge celulele tumorale, cu limitarea iradierii tesuturilor sanatoase si a organelor critice situate in vecinatatea tumorii, numite organe la risc.
Dr. Valu Penea, medic primar radioterapie oncologica in cadrul Spitalului OncoFort Pitesti, afirma ca “60-70% din pacientii cu afectiuni oncologice au nevoie de radioterapie pe parcursul evolutiei bolii.”
1. Consultatia initiala - primul contact intre medic si pacient
La receptia sectiei de radioterapie pacientul va fi programat la o anumita data si ora stabilita de comun acord. La data si ora programata pacientul se prezinta la receptie si va prezenta documentele de identificare si cele medicale, unde se va intocmi dosarul medical. Medicul va studia dosarul medical, iar dupa consultatia pacientului va scrie raportul medical si recomandarile necesare. Este foarte important ca medicul sa explice pacientului pe intelesul lui toate aspectele ce tin de boala, investigatii si tratament.
Fiecare caz este apoi discutat in Comisia Oncologica de Tumor Board in vederea stabilirii unui plan de tratament optim. Pentru fiecare decizie se vor avea in vedere beneficiile in raport cu riscurile si de asemenea eficacitatea in raport cu toxicitatea.
2. Simularea (Computerul tomograf simulator)
Simularea este etapa de pregatire a tratamentului. Achizitia datelor anatomice se face prin Computer Tomograf (CT). Pacientul este asezat pe masa CT, in general in decubit dorsal, utilizand mijloace de contentie adaptate localizarii de iradiat. De exempu: daca pacientul are tumora la nivelul sferei ORL, atunci se va folosi o masca de contentie termoplastica pentru a garanta reproductibilitatea pozitiei pe masa de tratament. Imediat ce pozitia confortabila si reproductibila a fost definita, se tatueaza pacientul in punctele de referinta (puncte care se gasesc la intersectia fasciculelor laser, care reprezinta cele 3 axe: x, y si z). Toate informatiile privind tipul de contentie, pozitia diferitelor elemente ale acestei contentii si pozitia pacientului, sunt consemnate in fisa individuala, care va urma pacientul in timpul tratamentului.
3. Definirea volumelor tinta si a organelor expuse la risc
Reprezinta o etapa in planificarea tratamentului numita si conturaj, care se efectueaza pe statia de plan de tratament ce permite o vizualizare 2D (sectiune pe sectiune) si o reconstructie 3D a volumelor de interes. Conturarea volumelor tinta si a organelor critice este responsabilitatea medicului radioterapeut si se face dupa recomandarile ICRU (International Commission on Radiation Unit).
Se definesc 3 volume tinta:
- GTV (Gross tumoral volum) - volumul tumoral macroscopic cuprinde ansamblul de leziuni tumorale, masurabile, palpabile sau vizibile pe imagistica (CT, RMN)
- CTV (Clinical target volum) sau volumul tinta clinic ce cuprinde GTV cu o margine care corespunde extensiei microscopice a tumorii.
- PTV (Planning Target volum) sau volum tinta planificat,cuprinde CTV plus o margine de securitate care ia in considerare erorile de pozitionare si miscarile respiratorii.
De asemenea organele la risc sunt definite si apoi poate incepe faza de planificare a tratamentului numita dozimetrie previzionala.
4. Planificarea si aprobarea tratamentului
Aceasta etapa este realizata de o echipa compusa din fizicianul medical si medicul radioterapeut. Tratamentul trebuie sa fie adaptat pacientului cu respectarea constrangerilor de doza a organelor expuse la risc. Tratamentele sunt administrate la acceleratorul liniar de particule. Pentru a administra o doza omogena in ansamblul tumorii si a proteja organele critice, fizicianul va trebui sa gaseasca cea mai buna combinatie de fascicule convergente. In anii 1990 s-a dezvoltat IMRT- tehnica prin care fluenta fasciculelor este modulata in cursul tratamentului cu ajutorul colimatorului multilamelar. In acest caz se aplica planificarea inversa care consta in a impune obiective de doza pentru volum si constrangeri de doza pentru organele la risc. Cand sunt mai multe optiuni de tratament ce asigura acelasi grad de acoperire tumorala, alegerea se face in favoarea planului care protejeaza cel mai bine organele la risc.
Pentru a compara calitativ si cantitativ diferitele planuri posibile, se vor utiliza histogramele doza-volum (DVH) - reprezentare grafica a distributiei dozei la nivelul diferitelor tesuturi tinta sau non-tinta. La nivelul organelor de risc, acestea permit evaluarea probabilitatii efectelor acute si tardive ale radioterapiei. Obiectivul ideal este de a administra in mod omogen 100% doza in 100% volum tinta si 0% in organele adiacente.
5. Tratamentul radioterapeutic
Tratamentul odata inceput, este administrat zilnic de Luni-Vineri. In primele 3 zile de tratament, pozitia pacientului este verificata de un sistem de imagistica portal al acceleratorului, apoi o data pe saptamana. In timpul tratamentului pacientul este consultat cel putin o data pe saptamana sau la nevoie. Scopul este de a aprecia toleranta clinica pe plan general (stare generala, greutate, oboseala) si locoregional (aparitia efectelor locale acute).
6. Monitorizarea pacientului
La sfarsitul radioterapiei, pacientul este revazut in consultatie dupa o luna pentru a urmari evolutia eventualelor complicatii acute. Apoi monitorizarea pe termen lung, impreuna cu alti medici (chirurgi, oncologi, ORL-isti, ginecologi), se face din 3 in 3 luni in primii 2 ani, la 6 luni pentru urmatorii 2 ani si apoi o data pe an. Aceasta permite evaluarea eficacitatii tratamentului locoregional si depistarea precoce a recidivei locale sau la distanta.
Dr. Valu Penea, medic primar radioterapie oncologica, coordonatorul programului national de oncologie al sectiei de radioterapie in cadrul Spitalului OncoFort Pitesti, este dedicat nevoilor pacientului si este orientat catre gasirea de solutii si optiuni terapeutice eficiente. Pacientii pot beneficia in centru de servicii moderne de imagistica medicala, chimioterapie si endocrinologie.
Pentru programari la medicul radioterapeut puteti suna la Call center: 0348-410.201 sau 0739-884.566