Totul despre Oncologie

Ce este oncologia?

Oncologia este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticul si tratamentul formelor de cancer. Denumirea provine din grecescul “onkos” care inseamna tumora, nodul si sufixul “logos” care inseamna “cuvant despre”. Oncologia are mai multe obiecte de activitate: diagnosticul, tratamentul (chimioterapie, radioterapie, chirurgie), urmarirea pacientilor dupa incheierea tratamentului de specialitate, managementul reactiilor adverse la tratament, screening-ul pentru anumite localizari de cancer, tratamente paliative pentru pacientii la care tratamentele de specialitate nu mai sunt oportune, aspectele etice ale abordarilor pacientilor cu cancer si screening-ul in bolile maligne.
Disciplina oncologica cuprinde mai multe ramuri distincte, insa strans corelate: oncologia medicala (conduce tratamentul sistemic al cancerului), radioterapia (tratamentul folosind radiatii ionizante) si chirurgia oncologica.

Ce este cancerul?

Cancerul este o afectiune generata de multiplicarea dezordonata a unei celule care a scapat de sub controlul mecanismelor de autoreglare ale organismului. Multiplicarea celulara poate duce la aparitia unei formatiuni nodulare, in cadrul tumorilor solide sau, in cazul afectiunilor maligne hematologice, la aparitia in circulatia sangvina a unui numar crescut sau foarte scazut a unor celule normale sau aparitia unor celule anormale, neadaptate la functia pe care ar trebui sa o indeplineasca. In cazul afectiunilor maligne hematologice, rezervorul de formare pentru celulele circulante este reprezentat de maduva osoasa din anumite segmente ale schelatului osos. Celulele maduvei osoase sunt celule multipotente, putandu-se diferentia in oricare dintre elementele sangvine circulante. Multiplicarea necontrolata a uneia dintre ele se poate manifesta prin cresterea numarului de celule circulante din seria respectiva si diminuarea semnificativa a celorlalte serii celulare. Ulterior poate apare cresterea in dimensiuni a ganglionilor limfatici prin incarcarea cu celule tumorale.
In cazul tumorilor solide, multiplicarea necontrolata duce initial la formarea unei formatiuni tumorale in organul de origine. Ulterior, in lipsa unui tratament de specialitate, celulele tumorale pot migra pe cale sangvina sau limfatica catre ganglionii limfatici sau alte organe, determinand aparitia metastazelor. 

Diagnosticul cancerului 

Diagnosticul de cancer este pus cu certitudine numai in urma examinarii la microscop a unei probe de tesut, obtinuta prin biopsie sau excizie chirurgicala. Toate celelalte proceduri diagnostice sunt efectuate pentru a ghida medicul in descoperirea unei anomalii si identificarea tesutului din care se va preleva materialul bioptic.
De cele mai multe ori, evolutia bolii neoplazice este un proces silentios, dand simptome numai atunci cand masa tumorala este suficient de voluminoasa pentru a crea tulburari in functionalitatea organului sau sistemului in care apare.
De cele mai multe ori, motivul prezentarii la medic este reprezentat de aparitia unei formatiuni nodulare. Frecvent aceste formatiuni nu sunt dureroase, motiv pentru care momentul prezentarii la medic este adesea amanat o perioada lunga. Alte simptome care aduc adesea pacientii la consultatii sunt: sangerari (rectale, sfera genitala), expectoratie cu sange, tulburari de inghitit, tulburari de tranzit (alternanta diaree/constipatie), tulburari de urinat, scadere marcata in greutate, dureri, simptome neurologice, etc. 

Dupa prezentarea la medic, pacientul este trimis in vederea investigatiilor specifice, ce sunt ghidate de simptome si de istoricul personal al pacientului. Investigatiile pot fi imagistice (mamografie, CT, IRM, ecografie, PET-CT, etc.), endoscopice (endoscopie digestiva superioara si inferioara, bronhoscopie, laringoscopie, etc.), metabolice (scintigrafie), de laborator (markeri tumorali), chirurgicale (laparoscopie), scopul lor fiind acela de a identifica o eventuala masa tumorala si de a ghida punctia in vederea obtinerii diagnosticului de cancer.

Dupa obtinerea materialului bioptic, acesta este trimis medicului anatomopatolog care pune diagnosticul de cancer, identificand tipul celular, subtipuri histologice, gradul de extensie. Uneoori, pentru identificarea exacta a tipului celular sunt necesare examene suplimentare (ex. Imunohistochimie, FISH, CISH), care, suplimentar, pot oferi informatii care sa ghideze in alegerea tratamentului optim.

Tratamentul cancerului

Tratamentul cancerului presupune de cele mai multe ori o abordare extinsa, multidisciplinara, cuprinzand chimioterapia, radioterapia, chirurgia oncologica, fiecare avand rolul ei bine stabilit in functie de tipul cancerului, stadiu si afectiunile asociate ale pacientului. 
Chimioterapia este o metoda de tratament a cancerului, in care substantele cu rol antitumoral sunt distribuite la nivelul intregului organism, avand ca tinta impiedicarea replicarii celulelor tumorale in orice compartiment al corpului. Exista o multitudine de agenti chimioterapici, fiecare avand anumite indicatii de utilizare in functie de tipul tumorii si stadiul bolii.
Radioterapia este o metoda de tratament locala a cancerului, avand efect antitumoral numai in segmentul pe care se administreaza. Foloseste diferite tipuri de radiatii (α, β, γ, etc), in urma interactiunii dintre particulele generate de aparatul de radioterapie (fotoni, electroni, protoni, ioni) si celulele tumorale rezultand leziuni letale la nivelul celulelor tumorale, ce vor duce la distrugerea acestora.
Chirurgia oncologica are rolul de a indeparta fizic tesutul tumoral, atunci cand acesta este disponibil abordului chirurgical. Trebuie sa respecte anumite indicatii si protocoale de executie care sa asigure indepartarea tesutului tumoral in limite de siguranta oncologica, pastrand pe cat se poate functionalitatea organului afectat.

Fiecare dintre aceste metode are rolul si locul ei bine stabilit in protocoale dezvoltate de organisme mondiale de profil, asigurandu-se o actiune coordonata in vederea celor mai bune rezultate in tratamentul cancerului. Fiecare dintre metodele de tratament poate fi, in diferite circumstante terapeutice: curativa (poate duce la vindecare doar prin administrarea ei izolata), adjuvanta sau neoadjuvanta (face parte dintr-un protocol multidisciplinar care tinteste vindecarea) sau paliativa (tinteste controlul unui simptom sau prelungirea vietii si o calitate cat mai buna a vietii).

Tratamente conexe

Tratamentele conexe in managementul afectiunilor neoplazice tintesc asigurarea unui confort al pacientului, ameliorarea unor simptome cauzate de cancer sau a unor reactii adverse cauzate de tratamentele specifice. Sunt cuprinse tratamentul durerii, al infectiilor din cursul chimioterapiei, tratamentul greturilor si varsaturilor, controlul simptomelor cauzate de tumorile sau metastazele cerebrale, nutritia suportiva orala sau endovenoasa/intravenosa atunci cand pacientul nu isi poate asigura aportul nutritiv adecvat, tratamentul escarelor, insuficientei respiratorii sau de alt organ afectat de evolutia cancerului, etc. Trebuie inteles faptul ca un pacient cu diagnosticul de cancer va necesita, de-a lungul evolutiei bolii, atentia deosebita a unei multitudini de specilisti in domeniul medical, cautand-se asigurarea unui confort si calitati a vietii, vizand o integrare cat mai adecvata a acestuia in societate.

Rolul psihologului

Este recomandata cooptarea unui psiholog, de preferat cu experienta in abordarea pacientilor cu cancer. Discutia cu pacientul si familia acestuia este intotdeauna utila, putand identifica anumite doleante si teluri ale pacientului, ajutandu-l in integrarea diagnosticului si a consecintelor acestuia in aspectele sociale si materiale ale vietii sale si a familiei. Poate duce la o mai buna toleranta a tratamentelor oncologice, prevenind pacientul asupra reactiilor adverse si incercand sa depaseasca anxietatea data de acestea. Multe aspecte ale reactiilor adverse date de tratamentele oncologice sunt adesea accentuate de anxietatea pacientului la aflarea diagnosticului si de experientele aflate de la alti pacienti.

Un psiholog poate explica pacientului caracterul unic al fiecarei boli si poate indeparta componenta psihica a reactiilor adverse. Nu in ultimul rand, psihologul trebuie sa interactioneze cu familia, fara a izola insa pacientul din discutia cu aceasta, cautand sa identifice cai comune de a asigura o cat mai buna complianta la tratament.

Rolul familiei

In urma aflarii diagnosticului, foarte multi pacienti au tendinta de a se indeparta de familie sau prieteni sau, in cazuri nefericite, sunt indepartati de acestia. Carentele educationale din tara noastra duc, de multe ori, la stigmatizarea bolnavului de cancer, ostracizare si dezaprobare. In momentul comunicarii diagnosticului, medicul trebuie sa explice implicatiile si etapele urmatoare atat pacientului cat si apartinatorilor, de preferat impreuna, subliniind rolul fiecaruia si incercand, pe cat posibil, sa creeze un mediu cat mai propice pentru exprimarea problemelor si gasirea de solutii viabile. Atunci cand este posibil, este de preferat cooptarea unui psiholog.
In confruntarea cu diadnosticul si tratamentele oncologice pacientul va avea nevoie de sprijinul celor apropiati, sa simta ca apartine in continuare unui grup, ca este acceptat. Se va incerca, pe cat posibil, mentinerea relatiilor normale din cadrul familiei, impartasirea dificultatilor legate de tratament. Proiectele de viitor vor trebui redezbatute, iar pacientul trebuie sa simta ca ia parte activ la luarea deciziilor.

Nu este recomandabila initiativa familiei de a ascunde pacientului diagnosticul, intrucat acest fapt va duce la scaderea compliantei la tratament, va accentua senzatia de instrainare, va scadea increderea in cei din jur si consecutiv la diminuarea comunicarii, inclusiv cu cadrele medicale, ducand la o scadere a calitatii actului medical.

Profilaxie si screening

Profilaxia este acea componenta a oricarei discipline medicale prin care se incearca prevenirea afectiunilor medicale prin tratamente sau metode de educatie sanitara. In privinta cancerului, metodele de prevenire sunt nespecifice, etiologia diverselor tipuri de cancer nefiind inca complet elucidata.
Recomandari precum evitarea fumatului, consumului de alcool, evitarea zonelor cu noxe, alimentatie bogata in fibre, care sa asigure un tranzit zilnic normal, prevenirea infectiilor cu HPV sau virusurile hepatitice (pentru cancerul hepatic), etc, sunt rezultate din studii care au evidentiat corelatii intre aceste activitati si cresterea riscului de aparitie a anumitor tipuri de cancer. In anumite zone sau tari, frecventa crescuta a anumitor tipuri de cancer a dus la dezvoltarea de programe de sanatate cuprinzand campanii de informare sau masuri medicale de reducere a factorilor de risc local (ex. suplimentarea cu iod a sarii alimentare in zonele cu deficit de iod, in care riscul de cancer tiroidian este mai crescut).

In cazul unor bolii cu transmitere genetica ce cresc riscul de cancer (ex. polipoza colonica familiala, boala Crohn, etc) sau a cancerelor cu risc crescut de transmitere genetica, este indicata o supraveghere atenta a pacientilor cu risc sau, in unele programe medicale, interventii radicale care sa limiteze riscul de aparitie a cancerului (ex. rezectie colonica in boala Crohn, mastectomie bilaterala preventiva la pacientele cu mame ce au avut cancer mamar cu mutatii ale genelor BRCA1 sau BRCA2).

Screening-ul reprezinta un ansamblu de metode diagnostice a caror aplicare sa depisteze o anumita boala intr-un stadiu precoce, in care tratamentul specific sa poata determina vindecarea. Pentru ca o boala sa beneficieze de un progam de screening, trebuie sa reprezinte o problema majora de sanatate (adica sa afecteze un numar mare de pacienti, iar tratamentul ei sa implice eforturi umane si materiale majore). Testele de screening trebuie sa indeplineasca la randul lor cateva criterii: trebuie sa aiba specificitate si sensibilitate crecute, sa fie usor de aplicat, sa fie relativ ieftine, sa nu presupuna aparatura greu de procurat, sa permita identificarea bolii intr-un stadiu precoce, care sa duca la masuri medicale care sa duca la de vindecare si, nu in ultimul rand, sa fie acceptate de catre populatia generala.
La nivel mondial exista numai un numar limitat de programe de screening: mamografia la femeile peste 50 ani, pentru cancerul mamar, examenul Babes-Papanicolau pentru cancerul de col uterin, dozarea PSA pentru cancerul de prostata. In unele tari, cu o frecventa crescuta pentru un anumit tip de cancer s-au dezvoltat programe regionale axate pe respectiva problema de sanatate (ex. colonoscopia pentru cancerul de colon in Japonia).

Perspective pe viitor in tratarea cancerului

Caile de imbunatatire a managementului pacientilor cu cancer vizeaza mai multe directii: dezvoltarea de teste diagnostice cu sensibilitate superioara, care sa depisteze cancerul in formele cele mai precoce, imbunatatind prognosticul pacientilor, tehnici superioare de radioterapie, care sa permita un control local sporit, cu protejarea cat mai atenta a tesuturilor normale inconjuratoare, noi tehnici chirurgicale si perfectionarea de noi molecule antitumorale, cu actiune tintita pe anumite tipuri tumorale.
Tendinta actuala vizeaza dezvoltarea de tratamente si protocoale terapeutice, personalizate pentru fiecare forma de cancer, tinand cont atat de caracteristicile bolii, cat si de cele ale pacientului pentru obtinerea unor rate de vindecare si supravietuire superioare. 
 

19-04-2018