Biopsia mamara
Doresc sa aflu mai multe detalii
Ce este biopsia mamara?
Biopsia mamara este o procedura care consta in prelevarea unui fragment sau a intregii arii suspecte din tesutul mamar, in scopul examinarii, de obicei in diagnosticul cancerului mamar. Fragmentul de tesut este aspirat intr-un ac sau excizat chirurgical. Anatomopatologul examineaza proba la microscop pentru a identifica tesutul malign (canceros) sau benign (necanceros).
In cazul in care se confirma diagnosticul de cancer, se va detecta tipul acestuia cu stabilirea ulterioara a unui protocol terapeutic.
Cuvintele utilizate cu referinta la zona suspecta sunt: nodul, leziune, calcificare sau tumora. Explorarile imagistice precum mamografia sau ecografia pot fi folosite pentru a ghida procedura.
Tipuri de biopsie mamara
Biopsia mamara se poate realiza prin mai multe metode, in functie de indicatie:
- biopsia prin aspiratie cu ac fin (fine needle aspiration biopsy): un ac fin este utilizat pentru aspirarea de tesut sau fluide cu prezervarea structurii histologice a tesutului biopsiat.
- punctia biopsie cu ac gros (core needle biopsy) sau biopsia cu dispozitiv de taiere (tru-cut): prelevarea unui cilindru tisular din formatiunea tumorala cu ajutorul unui pistol de punctie, procedura care se efectueaza sub anestezie locala.
- biopsia asistata de vaccum in care aspirarea se face activ.
- excizia chirurgicala a tesutului presupune indepartarea in totalitate a unei formatiuni tumorale cu o zona de tesut sanatos inconjurator.
Indicatie
Orice afectiune mamara detectata imagistic sau clinic, ce ridica suspiciuni, insotita sau nu de simptome, prezinta indicatie pentru biopsie. Desi la barbati, cancerul mamar este o neoplazie foarte rara, incidenta in cazul lor prezinta un raport de unul la 100 de femei diagnosticate cu aceasta boala. Prin urmare biopsia mamara este recomandata atat femeilor cat si barbatilor.
Motive clinice pentru care ar trebui sa consultati specialistul:
- durere si/sau inflamatie la nivelul sanului
- modificari de forma sau volum ale sanului
- roseata, iritatia, retractia sau inflamatia pielii la nivelul sanului
- retractia mamelonului sau scurgeri mamelonare in afara lactatiei.
In timpul examinarii, intr-o maniera relaxata, fara retineri, veti comunica medicului momentul in care a aparut / ati detectat formatiunea, ce dimensiuni avea la debut comparativ cu momentul examinarii, unde este localizata si obligatoriu, veti informa medicul daca luati medicamente care pot afecta coagularea sangelui. Protocolul de diagnostic depinde de dimensiunea si localizarea tumorii, starea de sanatate a pacientei (boli si tratamente asociate) si de tehnica bioptica recomandata in urma consultului chirurgical. In Spitalul OncoFort, biopsiile mamare sunt programate in cadrul sectiei de Chirurgie sau la cabinetul de ecografie, in urma consultului chirurgical.
Anestezia in biopsia mamara
Punctiile bioptice, in functie de caz, pot necesita sau nu anestezie locala, uneori asociata cu sedare. Deoarece procedura este una de scurta durata, cu riscuri minime, nu este necesara spitalizarea, exceptand situatiile in care starea pacientei si problemele asociate solicita monitorizare atenta. Procedurile chirurgicale au loc in blocul operator, exclusiv, sub anestezie locala cu sedare sau sub anestezie generala, cu pregatire preoperatorie, spitalizare si monitorizare postoperatorie 24 ore.
Durerea si complicatiile
Cu exceptia unei intepaturi la infiltrarea anestezicului, nu veti simti durere inainte sau in timpul procedurii. Dupa finalizarea procedurii poate aparea un mic disconfort sau o durere moderata care se remite de regula dupa o doza antialgica. Riscul de infectie sau sangerare este minim in urma procedurilor de biopsie nonchirurgicale (punctii) si usor crescut in cazul celor chirurgicale. Intervalul estimat pana la primirea rezultatului este cuprins intre 10 si 20 de zile. Uneori sunt necesare teste speciale, ceea ce poate intarzia rezultatul, poate fi necesara resectionarea tesutului prelevat cu evidentierea unor straturi mai profunde pentru a permite evaluarea optima din partea medicului anatomopatolog, alteori sunt necesare teste imunohistochimice. Indiferent de situatie aceste intarzieri nu reprezinta motiv de alarmare.
Dr. Oliveira Anabela, Medic Specialist Chirurgie Generala in cadrul Spitalului OncoFort ne spune ca in general biopsiile nonchirurgicale sunt mai putin invazive, fara cicatrici la nivelul pielii, fara cicatrici interne (procese de fibroza) care pot interfera cu acuratetea unei viitoare mamografii, iar riscul de complicatii este minim. Cu toate acestea biopsiile nonchirurgicale nu sunt intotdeauna viabile precum biopsiile chirurgicale in stabilirea diagnosticului. Intr-un mic procent din cazuri rezultatul punctiei poate fi neconcludent, situatie in care va fi urmata de o procedura excizionala pentru examinarea completa a intregii formatiuni tumorale. Medicul va face recomandarea si tipul de biopsie in functie de caz.
Inainte de internarea in Spitalul OncoFort, pacientii beneficiaza de o consultatie la medicul chirurg pentru a putea fi analizat dosarul medical. Detalii si programari pot fi obtinute direct la 021-323.00.00 sau la numarul scurt din retelele mobile *GRAL (*4725).