Virusurile și cancerul
Doresc sa aflu mai multe detalii
Virusurile sunt un tip particular de microorganisme patogene ce au nevoie de o celulă gazdă pentru a se multiplica și a realiza efectele nocive asupra organismului uman. Odată ajunse la nivel celular, determină diferite simptomatologii, în funcție atât de poarta de intrare, cât și de organele țintă. Astfel, pot fi întâlnite manifestări respiratorii, digestive, cutanate, precum și sistemice, gradul de severitate depinzând atât de tipul virusului, cât și de imunitatea organismului invadat.
De obicei, virusurile cauzează o simptomatologie limitată, care cedează sub tratament. În cazuri izolate însă, anumite virusuri pot avea efecte pe termen lung asupra celulelor, determinând multiplicarea lor anormală și formarea unor procese maligne (cancer).
Citește mai departe care sunt virusurile ce pot determina cancer, cum pot ajunge ele să cauzeze astfel de complicații, în ce fel afectează fiecare dintre acestea structurile celulare, precum și cum pot fi prevenite și/sau tratate astfel de afecțiuni.
Virusurile care pot determina apariția cancerului (oncovirusuri)
Virusurile ce pot determina apariția cancerului poartă adesea denumirea de oncovirusuri. Acestea constituie un grup restrâns ce corespunde acestui tip de microorganisme, care se disting prin proprietatea lor de a afecta structura ADN-ului celular și a induce o multiplicare necontrolată a acestora (oncogeneză).
O infecție cu un virus potențial oncogen nu garantează faptul că se va produce o creștere tumorală, ci doar că persoana infectată cu un astfel de virus are o probabilitate mai mare de a dezvolta anumite tipuri de cancere față de populația neinfectată. Virusurile identificate până la acest moment ca având potențial oncogen sunt: virusul HPV (papilomavirusul), virusurile hepatitice B și C, două dintre virusurile herpetice (EBV și HHV-8), virusul imunodeficienței umane (HIV), precum și virusul leucemiei cu celule T a adultului (HTLV). Fiecare dintre aceste virusuri are propriul său mod de a se multiplica, a determina un tablou clinic și, în unele cazuri, de a produce creșterea celulelor tumorale.
Virusul HPV (virusul papiloma uman) 
Virusul papiloma uman (human papillomavirus), denumit și simplu virusul HPV, este un agent infecțios de natură virală cu transmitere adesea directă, interumană (contact al pielii și/sau sexual), dar și indirectă (prin folosirea la comun a obiectelor de uz personal, precum prosoape și lenjerie).
Ce este HPV și ce tipuri de cancer cauzează
Majoritatea tulpinilor acestui virus sunt benigne (tulpini low-risk), însă anumite tulpine au potențial de a degenera malign (tulpini high-risk), determinând forme de cancer ale sferei genitale și orale.
Virusul HPV afectează atât bărbații, cât și femeile, și poate fi responsabil la bărbați pentru cancerele peniene, anale și de gât, iar la femei pentru formele de cancer cervical, vaginal, vulvar și, de asemenea, a gâtului.
Transmiterea se poate face prin contact direct piele la piele, prin contact sexual, precum și prin utilizarea produselor de uz personal la comun. Din acest motiv, un procent mare al populației prezintă cel puțin o tulpină de HPV la un moment dat în decursul vieții.
Simptome HPV (femei și bărbați)
Simptomatologia este adesea absentă, fapt ce poate permite virusului să se răspândească și să afecteze un număr mai mare de celule până la momentul depistării. În cazul în care aceasta este prezentă, poate fi recunoscută prin apariția unor excrescențe, dureroase sau nu, de mai multe forme și cu mai multe localizări pe corp.
Dată fiind preponderența cazurilor asimptomatice, controalele ginecologice periodice și efectuarea examenului Papanicolau anual sunt măsuri esențiale pentru depistarea timpurie în cazul femeilor (HPV genital femei). 
În cazul bărbaților, metodele de screening actuale nu sunt la fel de eficiente precum cele din cazul femeilor. Totuși, în formele simptomatice, pot fi depistate papiloame și condiloame genitale (HPV manifest), precum și simptomele HPV bucal (depistare HPV în gât și/sau cavitate orală).
Eliminare HPV din organism. Tratament
Eliminarea HPV nu se realizează în urma unui tratament specific, ci de către organism, pe cont propriu (organismul curăță infecția cu HPV). De cele mai multe ori, în special în cazul infecțiilor asimptomatice, în termen de câțiva ani, virusul dispare din organism.
Tratamentul invaziv poate fi necesar în cazul infecțiilor cu tulpini cu risc crescut și/sau în cazul formelor simptomatice, cu scopul exciziei excrescențelor de la nivelul pielii și mucoaselor.
Prevenție HPV
Cea mai bine reprezentată și eficientă metodă de prevenție împotriva infecției cu HPV (principalele tulpini high-risk) este vaccinarea. Aceasta este disponibilă atât la femei, cât și la bărbați cu vârste de până la 26 de ani.
Purtarea prezervativului în timpul contactului sexual, precum și reducerea numărului de parteneri sunt metode profilactice recomandate chiar și în urma vaccinării.
Virusurile hepatitice (hepatita B și hepatita C)
Virusurile hepatitice reprezintă un grup de mai mulți agenți infecțioși virali, diferențiați ca și denumire utilizând litere de la A la E. Aceste virusuri alterează structura și funcția ficatului atât într-un mod acut, cât și cronic.
Virusurile hepatitice B și C și cancerul
În cazul infecțiilor cronice, alterarea prelungită poate determina modificarea structurii celulelor hepatice în sensul unei creșteri tumorale, cu apariția cancerului hepatic. Acest fenomen se întâmplă în cazul virusurilor hepatitice B și C.
Transmiterea virusurilor B și C se realizează pe cale parenterală (injecții, transfuzii), pe cale verticală (de la mamă la făt, în timpul nașterii), precum și pe cale sexuală.
Simptomatologie și depistare
Tabloul clinic atât din hepatita B, cât și din hepatita C poate fi adesea asimptomatic, iar boala să fie depistată în urma testării serologice întâmplătoare și/sau în urma modificărilor parametrilor hepatici în analizele uzuale (transaminaze, bilirubină, factori de coagulare).
În cazul în care simptomatologia este prezentă, aceasta poate fi recunoscută sub forma unor manifestări precum:
-
Stare de oboseală;
-
Greață;
-
Dureri abdominale;
-
Stări febrile;
-
Tegumente icterice;
-
În cazuri severe: ascită (acumulare de lichid în peritoneu), varice esofagiene, confuzie și tremor (encefalopatie).
Tratament și prevenție
Tratamentul hepatitelor B și C diferă. Atunci când simptomatologia și modificările testelor paraclinice nu sunt îngrijorătoare, tratamentul, adesea, nu este indicat.
În schimb, atunci când viremia (cantitatea de virus) este crescută și este prezent un tablou clinic grav sau cu potențial de agravare conform testelor suplimentare, există mai multe opțiuni terapeutice de tip medicamentos care pot gestiona agresivitatea virusului, prevenind hepatita din a atinge o cronicizare, un stadiu de ciroza sau chiar de cancer hepatic. Profilaxia presupune atât protecția împotriva principalelor moduri de transmitere a virusurilor hepatitice, cât și vaccinarea împotriva hepatitei B (hepatita C nu beneficiază de profilaxie prin vaccin la acest moment).
Virusurile herpetice (EBV și HHV-8)
Infecția herpetică este de natură virală și poate avea ca agent cauzator unul din cele 8 tipuri de virusuri comun întâlnite la om. Două dintre acestea au fost dovedite până la acest moment ca având potențial oncogen: EBV (virusul Epstein-Barr) și HHV-8 (virusul herpetic uman 8).
Virusul Epstein-Barr (EBV)
Virusul Epstein-Barr, regăsit și sub denumirea de virusul herpetic uman 4, este un virus comun întâlnit și răspândit la nivelul populației (90-95% din totalul adulților prezintă EBV pozitiv).
Acesta poate determina, pe lângă alte afecțiuni, mononucleoza infecțioasă (numită popular și boala sărutului, datorită preponderenței ei la tineri). De asemenea, poate crește riscul pentru anumite tipuri de cancer, printre care limfoamele Hodgkin și non-Hodgkin, limfomul Burkitt, precum și neoplasmul gastric.
Virusul herpetic uman 8 (HHV-8)
Virusul herpetic uman 8, regăsit și sub denumirea de virusul herpetic asociat sarcomului Kaposi, este unul din cele opt virusuri herpetice întâlnite la om.
Acesta, spre deosebire de virusul Epstein-Barr, prezintă un mod de răspândire în rândul populației ce diferă din punct de vedere geografic. Astfel, în timp ce în Statele Unite ale Americii și Europa nu depășește 10-20%, în continentul african poate atinge un procent de 80%. După cum îi sugerează și numele, acest virus se asociază tuturor formelor de sarcom Kaposi, precum și altor neoplasme rar întâlnite.
Virusul imunodeficienței umane (HIV)
Virusul imunodeficienței umane (HIV) este un agent infecțios transmis prin contact sexual, seringi folosite de persoane infectate, precum și de la mamă la făt. Acesta interferează cu structura și funcția sistemului imunitar, scăzând, treptat, apărarea unui om în fața chiar și celor mai ușoare forme de infecții sau a altor afecțiuni. În lipsa unei depistări timpurii (prin teste serologice) și a unui tratament implementat în fazele incipiente, HIV poate ascensiona către stadiul de boală manifestă, ce poartă numele de SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite).
Deși nu s-a putut identifica o legătură clară între statusul de HIV pozitiv și apariția proceselor maligne, se consideră că o persoană infectată HIV este mai predispusă la dezvoltarea sarcoamelor Kaposi, a limfoamelor Hodgkin și non-Hodgkin, a cancerelor din sfera orală și genitală, precum și a cancerelor organelor mari (plămâni, ficat).
Tratamentul utilizat în infecția HIV presupune administrarea antiretroviralelor până la normalizarea viremiei. Deși infecția HIV nu poate fi considerată vindecată, menținerea unui status seronegativ permite controlul eficient al infecției, prelungirea vieții și îmbunătățirea calității acesteia. Virusul HIV nu beneficiază de profilaxie prin vaccin, astfel că protecția împotriva principalelor moduri de transmitere este esențială.
Virusul leucemiei cu celule T a adultului (HTLV)
Virusul leucemiei cu celule T a adultului (HTLV sau virusul leucemic cu celule T tip 1) este transmis prin intermediul lichidelor biologice infectate: sânge, lapte matern, lichid seminal. Acesta a fost primul retrovirus descoperit ca având potențial oncogenic.
Se consideră că HTLV poate fi responsabil pentru dezvoltarea limfomului cu celule T, o boală cu simptomatologie variabilă atât ca manifestări, cât și ca severitate, precum și cu un prognostic ce diferă în funcție de forma prezentată.
Depistarea este importantă atât pentru inițierea tratamentului, cât și pentru răspândirea infecției (în special de la mamă la făt).
Metodele profilactice includ evitarea, pe cât de mult posibil, a modurilor de transmitere: contactul sexual neprotejat, număr mare de parteneri, precum și folosirea seringilor nesterile.
Oncovirusurile sunt agenți patogeni care pătrund la nivelul organismului și se folosesc de celulele acestuia pentru a se replica și a determina efectele nocive specifice.
În unele cazuri, prezența acestora în corp este insesizabilă (formele asimptomatice), în timp ce în alte situații simptomatologia poate fi bine pronunțată (ex: infecția cu EBV și mononucleoza infecțioasă).
De cele mai multe ori, infecția cu unul sau mai multe oncovirusuri nu este strict legată de apariția unui proces malign, ci doar predispune persoana infectată la un risc suplimentar față de populația generală în apărarea împotriva unor forme de cancer. Totuși, este important ca această predispoziție să fie luată în considerare, iar tratamentul, monitorizarea și aplicarea măsurilor de prevenție, în ciuda infectării, să fie realizate cu rigurozitate.
În concluzie, oncovirusurile, cu reprezentanții precizați (HPV, HIV, hepatitele B și C, EBV, HHV-8 și HTLV), constituie microorganisme ce au capacitatea de a induce atât simptomatologia acută, specifică replicării virale, cât și cronică, prin posibila inițiere a unui proces neoplazic. Deși această legătură nu este obligatorie și majoritatea oamenilor infectați nu suferă de cancerele asociate respectivelor virusuri, este esențial ca gestionarea acestor infecții să fie realizată cu precauție, pentru a putea depista și trata cât mai rapid orice formă de debut a unei neoplazii.
Bibliografie
Oncovirusuri https://journals.lww.com/oncology-times/pages/default.aspx
Virusurile care pot produce cancer https://www.mdanderson.org/
Virusuri cu potențial malign https://www.cancer.org/
HPV https://www.nhs.uk/
Virusurile hepatitice B și C https://www.hiv.gov/
Despre virusurile hepatitice B și C https://www.yalemedicine.org/
HHV-8 https://clinicalinfo.hiv.gov/en
HIV si EBV https://www.cdc.gov/
HTLV https://www.who.int/
