Importanța studiilor clinice în oncologie
Doresc sa aflu mai multe detalii
Ce este oncologia?
Oncologia este o ramură a medicinei care se ocupă cu studierea, diagnosticarea și tratarea cancerului. Afecțiunile oncologice sunt caracterizate de creșterea și dezvoltarea anormală a celulelor tumorale.
Principalele caracteristici ale țesuturilor neoplazice sunt:
-
creșterea necontrolată;
-
diviziune anormală;
-
metastazarea în proximitate pe cale directă sau la distanță pe cale sanguină sau limfatică.
Cu ce se ocupă oncologia?
Oncologia are ca scop:
-
prevenția apariției cancerului;
-
screening (diagnosticarea precoce a patologiilor din sfera oncologică);
-
aplicarea tratamentelor curative;
-
promovarea unui stil de viață sănătos.
Campaniile destinate prevenirii cancerului promovează în rândul persoanelor evitarea următorilor factori de risc:
-
dieta nesănătoasă;
Consult oncologic - ce înseamnă?
În cadrul consultului oncologic, medicul va realiza anamneza pacientului. Astfel, acesta va adresa întrebări despre:
-
debutul simptomelor;
-
durata acestora;
-
istoricul medical personal;
-
antecedentele heredocolaterale (istoricul medical familial);
-
consumul de alcool;
-
fumat.
Diagnostic oncologie
În cazul proceselor tumorale de dimensiuni mari, medicul oncolog poate realiza palparea regiunii pentru a stabili caracteristicile acestora. De asemenea, medicul recomandă efectuarea unor analize și tehnici de imagistică medicală.
Analizele se realizează cu scopul de a doza markerii specifici tumorali. Aceștia contribuie la:
-
stabilirea diagnosticului;
-
monitorizarea bolii;
-
stabilirea eficienței tratamentului;
-
diagnosticarea precoce a recurențelor bolii oncologice.
Printre tehnicile imagistice care aduc informații utile în procesul de diagnostic al afecțiunilor oncologice se regăsesc:
-
tomografia computerizată (CT);
-
imagistica prin rezonanță magnetică nucleară (RMN).
Stabilirea diagnosticului de certitudine se realizează după efectuarea unei puncții la nivelul țesutului tumoral. Această procedură poate fi ghidată ecografic. De asemenea, se poate realiza și în cadrul unei operații chirurgicale cu scop explorator.
Proba recoltată va fi trimisă la laboratorul de analize. După primirea rezultatelor, este recomandată vizita la medicul oncolog. Acesta va realiza stabilirea diagnosticului de certitudine și va oferi informații pacientului despre:
-
factorii de risc care au contribuit la declanșarea afecțiunii;
-
tratamentul optim;
-
metodele de screening;
-
practicile sanogene care pot contribui la creșterea eficienței tratamentului.
Ce sunt studiile clinice?
Studiile clinice sunt cercetări medicale realizate pentru a evalua eficacitatea, siguranța și dozajul optim al unor tratamente oncologice. În cadrul acestora sunt testate:
-
medicamente specifice chimioterapiei;
-
tehnici chirurgicale;
-
metode noi de radioterapie.
În cadrul studiilor clinice este implicată o echipă multidisciplinară formată din medici:
-
chirurgi;
-
radiologi;
-
geriatri;
-
pediatri;
-
hematologi;
-
urologi.
Cancerul este o afecțiune care aparține sferei oncologice. La apariția acestuia contribuie atât factorii genetici, cât și factorii de mediu. Printre cele mai frecvente tipuri de afecțiuni oncologice se regăsesc:
-
cancerul de prostata;
Rolul studiilor clinice în boli oncologice
Realizarea studiilor clinice este un element important în procesul de dezvoltare al medicinei. Astfel, specialiștii din domeniul medical pot afla informații despre:
-
cele mai eficiente metode de screening pentru afecțiunile oncologice;
-
factorii care duc la apariția unui nou tip de cancer;
-
metodele optime de îngrijire a pacienților cu patologii din sfera oncologică;
-
mecanismul de acțiune al dezvoltării afecțiunii oncologice;
-
metodele de prevenție eficiente;
-
rata de răspuns a cancerului după administrarea unui tratament;
-
modul în care poate fi încetinită evoluția afecțiunii oncologice;
-
efectele secundare ale administrării unui tratament;
-
doza optimă a medicamentelor folosite pentru pacienții oncologici.
Tipurile de studii clinice
Studiile clinice pot fi clasificate în:
-
studii terapeutice;
Studiile terapeutice au ca principiu înrolarea pacienților cu scopul de a oferi un tratament specific afecțiunii acestora. Astfel, specialiștii din domeniul sănătății pot afla informații despre impactul tratamentului asupra patologiei oncologice.
-
studii non-terapeutice;
Studiile non-terapeutice sunt efectuate cu scopul de a descoperi factorii de risc care contribuie la apariția afecțiunii. De asemenea, acestea furnizează informații despre metodele de screening folosite în depistarea în stadiu incipient a cancerului. Un alt scop al studiilor non-terapeutice este reprezentat de studierea modului de dezvoltare al țesuturilor tumorale. Acest tip de studii nu furnizează pacientului o metodă de tratament.
Cum funcționează studiile clinice
Înainte de efectuarea unui studiu clinic, personalul medical realizează trierea pacienților în funcție de o serie de caracteristici esențiale de interes. După această etapă, pacienților li se explică modul de efectuare al studiului clinic.
De asemenea, toți pacienții trebuie să-și dea acordul prin semnarea consimțământului informat. Apoi, printr-un algoritm se realizează împărțirea persoanelor înrolate în două loturi:
-
lotul de cazuri;
În cazul lotului de cazuri, aceștia vor fi tratați folosind medicația nouă și tehnicile de tratament a căror eficacitate se dorește a fi demonstrată.
-
lotul martor;
Lotului martor îi vor fi administrate medicamente clasice pentru afecțiunea oncologică.
Studiile clinice se desfășoară în mai multe etape:
-
faza I;
În prima etapă, studiul clinic se efectuează pentru a testa tolerabilitatea și siguranța tratamentului. Numărul de participanți implicați este cuprins între aproximativ 30 și 100 de persoane. La sfârșitul acestei etape, personalul medical specializat obține informații despre doza optimă și principalele efecte secundare ale tratamentului.
-
faza II;
Faza II se realizează cu scopul de a testa eficacitatea tratamentului pe un lot de persoane cuprins între 100 și 300 de participanți. Această etapă permite evaluarea efectului terapeutic, a siguranței și tolerabilității.
-
faza III;
Etapa III este caracterizată de creșterea numărului de participanți. Astfel, în studiu pot fi înrolați între 300 și 3000 de persoane. De asemenea, în această fază se realizează compararea tratamentului nou cu unul deja existent pe piață. Astfel, se poate stabili dacă metoda nouă de tratament este mai eficientă și se poate obține aprobarea agenției de reglementare.
-
faza IV;
Ultima etapă a studiilor clinice se realizează prin monitorizarea pe termen lung a pacienților care au primit noul tratament.
Tratament nou vs placebo
În cadrul unui studiu clinic, personalul medical specializat va furniza pacienților următoarele tipuri de tratament:
-
placebo;
Persoanelor distribuite în grupul de control le vor fi administrate medicamente placebo. Acestea fac parte din planul de tratament clasic, care se folosește în cadrul pacienților diagnosticați cu afecțiunea oncologică pentru care se efectuează studiul clinic.
-
medicația nouă;
Al doilea grup de pacienți va primi ca tratament medicația ce se dorește a fi testată.
Beneficii pentru pacienți
Pacienții care participă la studii clinice în oncologie pot beneficia de următoarele facilități:
-
monitorizarea atentă a bolii;
După înrolarea într-un studiu clinic care cercetează afecțiuni oncologice, pacienții necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale. Aceștia vor avea parte de o serie de investigații imagistice și consultații medicale. Astfel, personalul medical calificat obține informațiile necesare despre patologie, iar pacientului i se asigură atenția medicală cuvenită.
-
acces la tratamente de nouă generație;
Înțelegerea mecanismelor de apariție și dezvoltare a țesuturilor oncologice a dus la dezvoltarea unor noi medicamente și tehnici de tratament. Înainte de a ajunge pe piață, cele mai noi medicamente și metode de tratament sunt disponibile doar pacienților înrolați în studii clinice.
-
costuri reduse;
În general, pacienții care sunt înrolați nu plătesc pentru medicamentele folosite în cadrul studiului clinic. Aceste costuri sunt acoperite de echipa de cercetare. Pacienții vor acoperi cheltuielile de transport și cele necesare pentru efectuarea metodelor imagistice pe care studiul clinic nu le acoperă. Pentru mai multe informații despre costuri, se recomandă discuția cu echipa medicală implicată în desfășurarea studiului.
De asemenea, pacienții contribuie la dezvoltarea unor noi medicamente și metode de tratament care vor îmbunătăți managementul bolii pentru generațiile viitoare. Astfel, se produce avansul procesului de:
-
diagnostic precoce;
-
tratamente paleative;
-
screening;
-
tratamente curative.
Cum se pot înrola pacienții într-un studiu clinic
Pacienților diagnosticați cu afecțiuni oncologice care doresc să se înscrie într-un studiu clinic le este recomandată vizita la medic. Acesta verifică starea de eligibilitate a persoanei și o informează despre studiile clinice desfășurate.
De asemenea, medicul oncolog va explica pacientului următoarele detalii despre studiul clinic:
-
criteriile de admitere;
-
etapele;
-
avantajele înrolării.
Oncologia reprezintă un domeniu important al medicinei. Aceasta are rol în diagnosticarea și tratamentul cancerului. Pacienților oncologici care doresc să se înroleze într-un studiu clinic le este recomandată vizita la medic. Acesta le va oferi informații despre modul de desfășurare, riscurile și beneficiile studiului clinic.
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
-
www.houstonmethodist.org, https://www.houstonmethodist.org/blog/articles/2022/nov/the-importance-of-cancer-clinical-trials/, accesat la data de 20.04.2023;
-
www.hopkinsmedicine.org, https://www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/understanding-the-benefits-of-clinical-trials-for-cancer, accesat la data de 20.04.2023;
-
www.cancer.umn.edu, https://cancer.umn.edu/news/what-are-cancer-clinical-trials, accesat la data de 20.04.2023;
-
www.cancersupportcommunity.org, https://www.cancersupportcommunity.org/clinical-trials-cancer, accesat la data de 20.04.2023;
-
www.cancer.net, https://www.cancer.net/blog/2020-03/importance-clinical-trials-treating-people-with-cancer, accesat la data de 20.04.2023.